luni, 20 august 2018

Femeie jefuită în plină zi, în timp ce- și plimba copilul cu căruciorul într-o piață aglomerată! VIDEO



Polițiștii caută trei persoane care i-au furat telefonul unei tinere mame din Cluj-Napoca, care-și plimba copilul cu căruciorul într-o piață aglomerată din oraș.

 Incidentul s-a produs în Piața Mărăști, vineri, 20 aprilie, în jurul orei 19.00. Din imagini se vede cum hoțul și-a pus pe mână un hanorac și s-a ciocnit de tânăra mamă, în timp ce i-a sustras telefonul mobil, profitînd de faptul că femeia a fost speriată de faptul că a fost bruscată, relatează știridecluj.ro, care a făcut publică înregistrarea de pe camerele de luat vederi. Femeie jefuită în plină zi la Cluj-Napoca La Secția 2 Poliție Cluj-Napoca este înregistrat un dosar penal de „furt calificat”, iar polițiștii îi caută pe suspecți.

„Pentru a evita astfel de situații recomandăm ca gențile, rucsacurile sau alte astfel de bagaje să fie ținute sub observație, iar telefoanele/portmoneele sa nu fie ținute la vedere, astfel încât să nu atragă atenția și să vă transforme într-o țintă”, a precizat agent șef principal de poliție Traian MORAR, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Sursă video: stiridecluj.ro

Comenteaza aceasta stire