miercuri, 12 decembrie 2018

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri lansează Programul Prima Casă



Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) lansează Programul Prima Casă 2018, după ce a primit de la Ministerul Finanțelor Publice acordul de distribuire pentru plafonul de 2 miliarde lei, anunță un comunicat al instituției. 

Programul Prima Casă 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare : Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

„Dintr-o perspectiva socială, Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generație. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză și facilitării accesului la informații direct din site-ul instituției”, a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

Plafonul total al garanțiilor ce pot fi emise în anul 2018, potrivit prevederilor legale, este de 2 miliarde lei.

 

 

Comenteaza aceasta stire