sîmbătă, 20 iulie 2019

Fost director FBI: Departamentul Justiției din SUA a analizat posibilitatea DEMITERII lui Donald Trump



Departamentul Justiției din SUA a analizat posibilitatea invocării unei clauze constituționale pentru demiterea președintelui Donald Trump, iar procurorul general adjunct Rod Rosenstein a vrut să îl înregistreze în secret pe liderul de la Casa Albă, afirmă fostul director FBI Andrew McCabe.

Andrew McCabe, fost director interimar al Biroului Federal de Investigații (FBI), a declarat într-un interviu acordat postului CBS News că a lansat o anchetă pentru obstrucționarea justiției și contrainformații vizându-l pe Donald Trump imediat după ce președintele l-a demis pe directorul FBI James Comey în mai 2017.

Andrew McCabe a precizat că a fost afectat de conversația pe care a avut-o cu Donald Trump după ce îl destituise pe James Comey. "Vorbeam cu un om care candidase la președinție, câștigase alegerile și ar fi putut face acest lucru cu ajutorul Administrației Rusiei, adversarul nostru formidabil pe scena mondială. Acest lucru mi-a generat preocupări foarte mari", a afurmat McCabe.

 

"Am fost foarte preocupat să așez cazul Rusiei pe teren solid într-un mod definitiv, astfel că dacă urma să fie înlăturat brusc din funcție cazul să nu se închidă", a spus el.

 
 
 
 

Comenteaza aceasta stire