duminică, 19 august 2018

ATENȚIE ȘOFERI! CNAIR recomandă conducătorilor auto să plece la drum doar în caz de strictă necesitate și să adapteze viteza la condițiile din trafic!



Având în vedere informarea  meteorologică emisă de ANM care anunță Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și intensificări susținute ale vântului, ceea ce determină ninsori viscolite (vizibilitate redusă), CNAIR recomandă conducătorilor auto să plece la drum doar în caz de strictă necesitate și să adapteze viteza la condițiile din trafic.

 În perioada 21 ianuarie, ora 20:00  - 22 ianuarie, ora 11:00 sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ și depunerea unui strat consistent de zăpadă în județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea și zonele de munte ale județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova. 

De asemenea, sunt avertizări de intensificări susținute ale vântului și ninsori viscolite în perioada 22 ianuarie, ora 05:00 - 22 ianuarie, ora 22:00 pentru județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea.

Toate Direcțiile Regionale ale companiei sunt mobilizate să intervină pentru a asigura traficul rutier în condiții de siguranță, acolo unde se impune. De asemenea, regionalele unde fenomenele meteo sunt moderate vor veni în ajutorul celor care se confruntă cu fenomene extreme, deplasând utilaje acolo unde va fi nevoie. 

La această oră nu este niciun sector de drum național sau autostradă închis ori cu circulația îngreunată din cauza fenomenelor meteorologice din România.

CNAIR face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Șituatia Drumurilor Naționale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR. 

 

 

 

Comenteaza aceasta stire