duminică, 25 august 2019

Ianis Hagi, dorit de Bayern Munchen - presă



Ianis Hagi (20 de ani) este asaltat de oferte după Campionatul European din Italia și San Marino, unde reprezentativa României U21 s-a oprit în semifinale. După FC Barcelona și Sevilla, un alt club gigantic poate intra în cursa pentru transferul fiului lui Gică Hagi.

Prestațiile acestuia l-au adus în atenția lui Bayern Munchen. Presa din Germania scrie că directorul sportiv al campioanei din Bundesliga a fost prezent pe arena din Bologna pentru a urmări partida tricolorilor cu elevii lui Stefan Kuntz, iar acesta a rămas impresionat de Ianis Hagi. Și Borussia Dortmund a avut un reprezentant la meciul de la Bologna, pe directorul sportiv Michael Zorc, care l-a urmărit, printre alții, și pe Ianis.

După ce România a fost eliminată de la Campionatul European, Gică Popescu a anunțat că există oferte pentru Ianis Hagi, acestea urmând să îi fie prezentate după sosirea în țară: ”Zilele următoare se va lua și o decizie finală în cazul lui Ianis. Nu știe niciuna dintre ofertele care există pentru el. Nu sunt puține. Mâine, poimâine, îi vom prezenta ce există. Vom face o analiză și vom lua o decizie. Nu le pot spune acum, dar veți fi surprinși de ce echipe au fost și sunt interesate de Ianis Hagi. Oricare dintre jucătorii români poate primi o ofertă din străinătate. Trebuie văzut acum dacă vor și cluburile noastre", a spus "Baciul", la Telekom sport.

Ianis Hagi a înscris în primul meci din Grupa C, cu Croația (4-1), dar și în partida cu Anglia, încheiată cu scorul de 4-2 în favoarea tricolorilor.

Comenteaza aceasta stire