joi, 20 iunie 2019

Incendiu într-o locuință din Baia Mare. Un bărbat de 36 de ani a murit, iar altul este rănit grav



Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuință din Baia Mare, iar în urma acestuia un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața, altul fiind grav rănit.

Potrivit reprezentanților ISU Maramureș, incendiul a izbucnit într-o locuință de pe strada Eminescu din Baia Mare.

În urma acestuia, un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața, iar un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital.

Au ars 30 de metri pătrați de acoperiș din lemn, mobilier și acte.

Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost autoincendierea.

 

 

 

Comenteaza aceasta stire