"Cred că vă amințiți, sper să vă amințiti și îmi place să o spun cu voce tare: Eu respect statul de drept, Constituția, nu le spun ca slogan. Eu îmi doresc o întărire a statului de drept. Calea românească trebuie să fie calea României consolidate, este calea valorilor democratice și a statului de drept. Atunci e evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, deciziile CCR, drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR. Niciun moment nu a fost pentru mine o opțiune să nu respect Constituția. Eu imi doresc să fie înțeles ca și un pas pentru respectul suprem pentru Constituție", a declarat președintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, înainte de summitul NATO.
Președintele spune că, în ciuda deciziei, a apreciat activitatea Laurei Codruța Kovesi.
"Dacă cineva acum se bucură că lupta anticorupție încetează, nu, nici vorbă. Ea trebuie să meargă înainte și va merge înainte. DNA e un corp de profesioniști foarte bine pregătiți. Deci lupta anticorupție va merge cu toată forța mai departe, iar până acum acest pas făcut luni nu mi-a schimbat părerea personal despre activitatea DNA și a doamnei Kovesi. Au făcut o treabă foarte bună, trebuie apreciată și eu am sprijinit și voi sprijini în continuare poate și mai mult lupta anticorupție", a mai spus Iohannis.
Șeful statului nu a menționat însă de ce anunțul de revocare a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale. Mădălina Dobrovolschi a anunțat luni că șeful statului a semnat decretul de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
20.02 | 21.02 | 22.02 | |
---|---|---|---|
EUR | 4.7576 | 4.7559 | 4.7619 |
USD | 4.1938 | 4.1941 | 4.1988 |
Lira sterlina | 5.4657 | 5.4795 | 5.4653 |
Gramul de aur | 181,34 | 180,09 | 178,56 |