marţi, 19 iunie 2018

Israelul probabil a bombardat o bază militară Hezbollah din Siria. Liderul organizației fundamentaliste AMENINȚĂ statul evreu

21:14, 25 mai 2018 91 vizite


Avioane israeliene probabil au atacat o bază militară din Siria utilizată de combatanți ai mișcării șiite libaneze Hezbollah și de alte grupări care oferă susținere Administrației Bashar al-Assad, anunță organizația Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Baza aeriană Dabaa, situată în provincia siriană Homs, în apropierea orășelului Al-Qusair, a fost atacată în cursul nopții, a anunțat vineri seară organizația Observator Sirian pentru Drepturile Omului, citată de cotidianul The Jerusalem Post, de agenția Associated Press și de site-ul Ynetnews.com.

Nu este clar dacă raidurile aeriene atribuite Israelului s-au soldat cu victime, precizează OSDO.

Presa de stat de la Damasc a anunțat că o bază militară a fost atacată de "inamici", precizând că sistemele antiaeriene siriene au ripostat.

Israelul a efectuat în ultimii ani numeroase raiduri aeriene în Siria, vizând transporturi de armament iranian spre mișcarea șiită libaneză Hezbollah. Recent, Iranul a amenințat că "va distruge" Israelul în cazul în care Guvernul israelian nu renunță la "jocurile copilărești", potrivit unui comandant al Gardienilor Revoluției iraniene care a condamnat atacurile israeliene din Siria. Guvernul israelian a semnalat că tratează cu seriozitate amenințările Teheranului.

Mișcarea Hezbollah ar câștiga un eventual conflict militar cu Israelul, a afirmat vineri Hassan Nasrallah, liderul organizației fundamentaliste șiite.

"Israelul proferează mereu amenințări, dar noi știm că putem întotdeauna obține o victorie în cazul unui război", a declarat Hassan Nasrallah, potrivit site-ului israelian Walla și cotidianului Jerusalem Post, într-un discurs rostit la exact 18 ani de la retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului.

În anul 2000, Israelul a decis retragerea în mod unilateral din sudul Libanului, după ce menținuse 20 de ani o zonă de securitate.

Hassan Nasrallah a denunțat faptul că avioane militare israeliene au traversat spațiul aerian libanez pentru a efectua bombardamente în Siria, întrebând, potrivit cotidianului Maariv: "Unde este suveranitatea noastră libaneză?".

Referindu-se la noile sancțiuni impuse de Statele Unite Iranului după retragerea Washingtonului din Acordul atomic, Hassan Nasrallah a apreciat, potrivit agenției Reuters, că "aceste măsuri vor avea efecte negative, însă nu vor produce rezultate".

 

Comenteaza aceasta stire