sîmbătă, 23 iunie 2018

TRAGEDIE. Un model de numai 25 de ani a fost înjunghiat mortal!



Harry Uzoka, un model în vârstă de 25 de ani, care colabora cu Zara și Mercedes, a fost înjunghiat mortal pe o stradă din Londra.

Moartea sa a cauzat un șoc, întrucât tânărul era considerat „un simbol pentru băieții de culoare” din Marea Britanie.

Ca urmare a incidentului, doi bărbați de 27 și de 28 de ani au fost arestați, sub suspiciunea de crimă. Victima a fost identificată de presă și pe rețelele de socializare drept Harry Uzoka, un tânăr model care colabora cu agenția care le-a propulsat pe Naomi Campbell și Cindy Crawford, informează The Independent.

El colaborase cu Mercedes și Zara și apăruse în revista GQ. Cei care îl cunoșteau l-au descris drept un tip „șarmant” și „o sursă de inspirație”, o persoană care avea puterea „să lumineze întreaga încăpere” în care se afla.

„Încă nu ma simt pregătită să accept. Nu este doar fostul meu prieten; era cel mai vechi și cel mai apropiat prieten al meu. Nu merita asta, sunt devastată. Îmi amintesc când eram împreună și cariera ta încă nu începuse. Te-am luat cu mine la Paris pentru a 18-a aniversare. Șapte ani mai târziu, te plimbai prin toată lumea și erai o adevărată sursă de inspirație pentru mulți. Ești dovada că îți poți schimba întreaga viață și poți deveni un model de urmat pentru cei din jur, indiferent de circumstanțe. Aș vrea să spun atât de multe, simt atât de multe, dar nu este momentul acum. Știu că ai fost iubit; ești iubire și lumină și nu-mi vine să cred”, a scris Leomie Anderson, fostă iubită a tânărului. 

 

 
 

 
 
 

Comenteaza aceasta stire