sîmbătă, 24 august 2019

Jurnalista BBC, reținută ieri de autoritățile turce, a fost eliberată



Hatice Kamer, jurnalistă a postului BBC în limba turcă, a fost eliberată, după ce a fost reținută timp de o zi de autoritățile turce, în timp ce relata despre un accident minier petrecut în regiunea Siirt din sud-estul Turciei, zonă majoritar kurdă, scrie site-ul cotidianului The Guardian.

BBC Turkce a anunțat că jurnalista a fost reținută peste noapte la sediul central al poliției din Siirt și că este teafară, însă tot nu a fost oferită o explicație pentru reținerea acesteia.

În urma accidentului minier, care a avut loc în regiunea Siirt, au murit 11 persoane, iar cinci sunt în continuare dispărute, potrivit Mediafax.

Hatice Kamer ar fi încercat să contacteze rudele minerilor decedați în accidentul din mină. Postul Westdeutscher Rundfunk (WDR), pentru care Kamer de asemenea lucra, a comunicat că a primit informația că jurnalista ar fi "acuzată de sprijinirea organizației teroriste PKK prin relatările sale".

Jurnalista ar fi fost informată că urmează să fie trimis în judecată, a mai anunțat WDR, în urma unei convorbiri telefonice cu Kamer.

Potrivit site-ului Platforma pentru Jurnalism Independent, în acest moment, în Turcia sunt la închisoare 145 de jurnaliști, câțiva din regiunea majoritar kurdă în sud-estul țării.

Autoritățile turce au lansat o campanie împotriva susținătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Președintele turc Recep Erdogan a fost criticat pentru măsurile dure aplicate împotriva persoanelor acuzate de participare la tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie. La începutul lunii noiembrie autoritățile turce au ordonat plasarea în arest preventiv a unor membri ai conducerii executive și a unor jurnaliști ai publicației de opoziție Cumhuriyet.

Comenteaza aceasta stire