luni, 29 mai 2017

JUSTIȚIE. Tânăr condamnat la 4 luni cu executare fără a fi citat sau anunțat de pedeapsă

loading...


Un tânăr de 28 de ani a fost încarcerat timp de două luni după ce Judecătoria Gherla a decis să înlocuiască o amendă penală primită în anul 2013 cu o pedeapsă privativă de libertate.

Avocații spun că bărbatul nu ar fi fost citat la procese și nici notificat cu privire la sentința instanței.

În anul 2013, tânărul din Cluj care atunci avea 24 de ani, a primit o amendă penală după ce a fost implicat într-o altercație. A achitat o parte din amendă, apoi a plecat la muncă în Italia. Nu a mai plătit restul amenzii, în valoare de 450 de lei, astfel că autoritățile au sesizat judecătoria Gherla și au cerut înlocuirea sancțiunii cu o pedeapsă privativă de libertate. Procesul s-a desfășurat în lipsa tânărului, iar instanța a decis condamnarea acestuia la patru luni de închisoare cu executare, scrie Mediafax.

"Instanța din Gherla nu a respectat drepturile elementare ale acestui tânăr. Nu l-a citat la proces, nu i s-a asigurat nici măcar un avocat din oficiu, iar după pronunțarea deciziei prin care a transformat amenda de 450 de lei în șase luni de închisoare cu executare, nu l-au notificat. Culmea e că pe citațiile trimise de instanță, care au fost atașate la dosar, datele de contact și de identificare ale destinatarului erau inventate, au fost comunicate către o persoană care nu există, însă cineva semnase de primire", a declarat pentru Mediafax avocatul Iulian Stoia, cel care l-a reprezentat pe tânăr după ce a fost încarcerat.

Bărbatul, care obținuse între timp un contract de muncă pe perioadă nedeterminată în Italia, nu a știut de condamnare, iar în 2016, în preajma Crăciunului, a revenit în țară pentru a-și petrece sărbătorile alături de familie. La Vama Borș, fiindcă fusese dat în consemn, a fost reținut și dus direct la penitenciarul Oradea unde a rămas încarcerat.

"Când am aflat de situația tânărului, am decis să îl reprezentăm gratuit și am descoperit că nu i s-au respectat o serie de drepturi, așa că am atacat imediat decizia la Tribunalul Cluj, secția Penală. Judecătorii au analizat dosarul, au constatat abuzul și au admis contestația înaintată de noi și au dispus desființarea sentinței și punerea de îndată în libertate a tânărului. Acesta a executat, în mod nelegal, 61 de zile de închisoare. Totodată, instanța a constatat că restul din pedeapsa amenzii, aplicate inițial, a fost executat", au mai precizat avocatul Iulian Stoia.

Tânărul a fost pus în libertate în data de 15 februarie. În perioada cât a fost încarcerat, bărbatului i s-a reziliat contractul de muncă pe care îl avea cu firma din Italia și a pierdut asigurarările sociale. Din acest motiv, bărbatul va demara procedurile de chemare în judecată a statului român pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a condamnării sale, iar dacă nu se va admite că a fost încarcerat în mod nelegal, va deschide un proces la CEDO, au explicat avocații acestuia.

Comenteaza aceasta stire

loading...