miercuri, 24 iulie 2019

Medicul acuzat că a refuzat o consultație din cauza salarizării, sancționat



Medicul pneumolog din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancționat vineri de conducerea spitalului cu reducerea salariului timp de 3 luni.

Elena Vlad a fost sancționată după ce a fost acuzată, în ianuarie, că a scris în foaia de observație că refuză să consulte o pacientă în vârstă de 62 de ani, din cauza salarizării „necorespunzătoare” și lipsei personalului mediu.

Managerul SJU Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a aprobat propunerea comisiei de cercetare disciplinară și a dispus emiterea dispoziției de sancționare, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru doctor.

Potrivit unor surse, medicul respectiv are un salariu net de aproximativ 15.000 de lei, cumulat cu gărzile pe care le face într-o lună.

Pacienta în vârstă de 62 de ani, din comuna Borăscu, județul Gorj, pe care medicul primar pneumolog ar fi refuzat să o consulte, în luna ianuarie, în timp ce era internată pe secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu bronhopneumonie, a murit săptămâna trecută, la Craiova, la Secția de Infecțioase.

Comenteaza aceasta stire