joi, 16 august 2018

Mesajul unui minister la moartea lui Hildegard Puwak: Inițiativele sale au condus la aderare a României la UE

11:09, 26 mai 2018 80 vizite


Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, un mesj de condoleanțe, după decesul lui Hildegard Puwak, fostul ministrul al Integrării Europene în Guvernul condus de Adrian Năstase, anunțând că inițiativele acesteia au dus la atingerea obiectivului de aderare a țării în UE.

"Inițiativele sale, în calitate de ministru al Integrării Europene în perioada 2000-2003, au condus la îndeplinirea obiectivului strategic național de aderare a României la Uniunea Europeană. În decursul carierei sale, Hildegard-Carola Puwak a mai ocupat funcțiile de ministru secretar de stat în Departamentul pentru Reformă Economică și de vicepreședinte al Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului României, fiind deosebit de apreciată pentru profesionalismul de care a dat dovadă. Ministerul Afacerilor Externe transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe. Dumnezeu să o odihnească în pace!", se arată în comunicatul transmis de Ministerul de Externe.

Hildegard Puwak, fostul ministrul al Integrării Europene în Guvernul condus de Adrian Năstase, a decedat, vineri, la vârsta de 69 de ani.

 

 

Comenteaza aceasta stire