luni, 15 iulie 2019

Motivul care l-a făcut pe Fernando Torres să renunțe la cariera de fotbalist. Dezvăluirile, făcute chiar de el



Atacantul Fernando Torres a anunțat de ce s-a retras. La 32 de ani, spaniolul va juca ultimul său meci oficial la data de 23 august, în J-League, alături de Sagan Tosu, contra lui Vissel Kobe, unde sunt Andres Iniesta și David Villa. 

 

În palmaresul său figurează Torres a câștigat Liga Campionilor și Cupa Angliei, cu Chelsea, Liga Europa cu Atletico, iar alături de naționala Spaniei e dublu campion european și campion mondial.

"Mi-am ascultat corpul. Nu mă mai bucuram atât de mult ca înainte și cred că lucrul cel mai cinstit pe care trebuie să-l fac este să plec, acum. Vreau să părăsesc fotbalul cu conștiința curată. Mă simt mândru de tot ce am realizat, de toate echipele la care am jucat, de marii jucători cu care m-am confruntat.

Am fost suficient de norocos să fi jucat pentru câteva dintre cele mai bune echipe din lume și să câștig câteva dintre cele mai importante trofee. Am avut momente dificile, dar am fost întotdeauna înconjurat de oameni buni. Am avut mulți oameni în jurul meu care m-au ajutat și ei vor continua să o facă în viitor", a spus Torres, într-o conferință de presă, conform marca.com.

Deocamdată nu știe ce carieră va alege, opțiuni fiind ca antrenor sau în administrativul unui club: "Le studiez pe amândouă. Sunt sigur că va fi ceva legat de fotbal, deoarece fotbalul a fost viața mea și cred că mai pot oferi multe acestui sport. Atletico Madrid este viața mea și probabil ne vom conecta într-un fel în viitor, nu imediat.

Nu mă voi întoarce acolo doar ca să fac prezență, dacă mă întorc o voi face pentru lucruri mărețe, să duc clubul la următorul nivel. Asta necesită timp, nu am experiența, cunoștințele de management, am nevoie de timp să mă pregătesc pentru cele mai mari provocări".

Comenteaza aceasta stire