joi, 13 decembrie 2018

Neatenția face victime! Șapte răniți după ce un șofer a depășit o coloană de mașini într-o zonă fără vizibilitate



Un accident rutier soldat cu șapte răniți, printre care și un copil în vârstă de un an, s-a produs duminică seara la Câineni în județul Vâlcea, pe DN 7 Valea Oltului.

Potrivit IPJ Vâlcea, cele șapte persoane rănite au fost transportate la spital.

Un autoturism în care se aflau cinci persoane a încercat să depășească o coloană de mașini într-o curbă fără vizibilitate și în care depășirea era interzisă și a lovit frontal un alt autoturism, în care se aflau alte două persoane, care a fost proiectat peste balustrada de protecție a drumului.

La locul producerii accidentului au intervenit mai multe ambulanțe și poliția, iar traficul a fost oprit complet.

Comenteaza aceasta stire