sîmbătă, 18 august 2018

NYT: Ce riscă Donald Trump în urma anchetei privind presupusele contacte cu Rusia

19:42, 25 mai 2018 71 vizite


Investigația procurorului special Robert Mueller privind presupusele contacte ale echipei electorale a președintelui Donald Trump cu Rusia ar putea avea diverse efecte juridice pentru actualul lider de la Casa Albă, putând conduce chiar la procedura demiterii, comentează cotidianul New York Times.

"Dintre toate întrebările asociate investigației procurorului special, una iese în evidență: Ce va face președintele Donald Trump la final? Inculparea este o posibilitate care a devenit din ce în ce mai improbabilă. Biroul procurorului special Robert Mueller le-a transmis avocaților președintelui că intenționează să respecte perspectiva Departamentului Justiției că președinții în funcție nu pot fi inculpați indiferent ce arată dovezile. Cu toate acestea, dacă Robert Mueller depistează vreo neregulă, Donald Trump ar putea fi inculpat după încheierea mandatului", comentează editorialiștii Michael Schmidt, Charlie Savage, Alicia Parlapiano, Anjali Singhvi și Troy Griggs într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul "Cum se va derula investigația efectuată de Robert Mueller pentru Donald Trump".

Experți în drept consultați de cotidianul The New York Times au analizat direcțiile și efectele pe care ancheta privind presupusele contacte cu Rusia le-ar putea avea pentru Donald Trump cât este în funcție. Una dintre posibilități ar fi ca Robert Mueller să nu depisteze nicio ilegalitate comisă de Donald Trump. În acest caz, îi va fi prezentat un raport lui Rod Rosenstein, procurorul general adjunct al SUA.

Altă variantă ar fi să se afle că Donald Trump a încălcat legea. În acest caz, opțiunea "mai puțin agresivă" ar fi sesizarea Congresului, care poate decide inițierea procedurii pentru demitere. "Opțiunea aplicată în cazul președintelui Richard Nixon" ar fi sesizarea unui instanțe federale cu jurați și transmiterea unui raport adresat Congresului. Altă variantă, cea mai agresivă, ar fi inculparea președintelui Donald Trump.

În cazul în care Congresul va fi sesizat, parlamentarii pot ignora concluziile raportului procurorului Robert Mueller ori ale juraților instanței federale sau pot trece la inițierea procedurii pentru demiterea lui Donald Trump.

Dacă Robert Mueller va decide că Donald Trump trebuie inculpat, este necesară aprobarea adjunctului procurorului general, Rod Rosenstein, și votul juraților. Pot apărea următoarele direcții: procesul poate fi amânat până la finalul mandatului președintelui Donald Trump; președintele îl poate demite pe Rod Rosenstein; avocații președintelui pot contesta inculparea sau Donald Trump se poate autograția, generând contestații la Curtea Supremă.

În cazul procedurii pentru demitere, Constituția SUA prevede posibilitatea ca un președinte să fie înlăturat din funcție pentru "trădare, corupție și alte infracțiuni grave ori delicte". Încadrarea faptelor trebuie făcută de membrii Congresului. Procedura demiterii va începe cu audieri în Comisia pentru Afaceri Judiciare a Camerei Reprezentanților, după care va fi vot în plen. Situația va depinde foarte mult de rezultatul alegerilor legislative parțiale programate în noiembrie, adică de noua majoritate parlamentară. Camera Reprezentanților poate decide suspendarea președintelui prin majoritate simplă.

În cazul în care Camera Reprezentanților decide suspendarea președintelui SUA, Senatul va organiza un proces pe tema acuzațiilor, monitorizat de președintele Curții Supreme de Justiție. Membrii Camerei Reprezentanților vor fi procurori, iar senatorii vor decide prin vot nevinovăția sau vinovăția președintelui SUA. Președintele va fi apărat de avocați. După procesul din Senat, președintele poate fi sau nu condamnat printr-o majoritate de două-treimi dintre membrii Senatului. Practic, Donald Trump va putea fi demis dacă două-treimi dintre senatori decid că trebuie condamnat.

"Doar doi președinți - Andrew Johnson, în 1868, și Bill Clinton, în 1998 - au fost suspendați de Camera Reprezentanților; în 1974, Richard Nixon a demisionat pentru a evita să fie suspendat. Niciun președinte nu a fost demis de Senatul SUA prin această procedură", explică The New York Times.

Comenteaza aceasta stire