sîmbătă, 24 august 2019

O fată de 13 ani a întreținut relații sexuale cu un vecin de 63 de ani și a rămas însărcinată

16:18, 7 mai 2019 962 vizite


O fată în vârstă de 13 ani, din comuna Negomir, județul Gorj, este însărcinată în cinci luni, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu un vecin în vârstă de 63 de ani. Poliția și Protecția Copilului au deschis anchete în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, că fata de 13 ani și bunica ei au mers, marți, la sediul Poliției Rovinari, sesizând faptul că, în luna ianuarie, copila ar fi întreținut relații sexuale cu un vecin în vârstă de 63 de ani. Familia fetei a declarat că nu a știut că aceasta este însărcinată și a aflat de curând, în prezent sarcina având 20 de săptămâni.

„În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul de 63 de ani este cercetat în libertate.

„Am înțeles că fata a fost la un control la Rovinari, cu bunica ei, nu știm mai multe lucruri. Am înțeles că fata ar mai fi avut probleme de genul acesta, ar mai fi fost și altcineva condamnat. Am trimis viceprimarul acolo, mai are o soră. Bărbatul acuzat este vecin cu ea. Nu știu să mai fi avut probleme. Poliția și cei de la Protecția Copilului anchetează cazul și o să aflăm mai multe. E revoltător să aibă o asemenea vârstă și să fie însărcinată”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Tudor Oiță, primarul comunei Negomir.

Cazul a intrat și în atenția Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, inspectorii urmând să facă o anchetă socială și să o consilieze pe minora care este însărcinată.

Comenteaza aceasta stire