marţi, 16 iulie 2019

O grefieră a murit după ce s-a aruncat de la etajul trei al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași

9:59, 24 mai 2019 127 vizite


O femeie de 53 de ani, grefieră la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a murit, după ce s-a aruncat, vineri dimineața, de la etajul trei al clădirii.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, la fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și SMURD.

Echipajul SMURD a transportat femeia la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon. În urma eforturilor depuse, femeia nu a mai putut fi salvată.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili întreaga situație de fapt.

"Am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la etajul trei al unei clădiri din municipiul Iași, iar ulterior aceasta ar fi murit. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Buștiuc.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că, înainte de a se arunca pe fereastră, femeia ar fi lăsat un bilet prin care își justifica gestul, din care reiese că ar fi avut probleme la locul de muncă. 

Comenteaza aceasta stire