marţi, 25 septembrie 2018

Pagube materiale semnificative după un seism de 6,3 grade, produs pe insula Lombok,Indonezia



Un siesm de suprafață cu magnitudinea de 6,3 grade s-a produs duminică pe insula Lombok din Indonezia, la doar două săptămâni după ce un cutremur devastator în această zonă a cauzat peste 400 de decese, anunță Institutul american de geofizizică (USGS).

Cutremurul s-a produs la adâncimea de 7,9 de kilometri. Epicentrul a fost la 6 kilometri vest-sud-vest de localitatea Belanting, la 21 de kilometri nord-nord-vest de Labuan Lombok și la 58 de kilometri nord de orașul Mataram.

Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenției pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia, a comunicat că s-au înregistrat unele pagube materiale în subdistrictul Sembalun, unele clădiri suferind avarii, inclusiv o moschee, iar un centru comunitar s-a prăbușit, relatează agenția The Associated Press.

Oficialul indonezian a transmis pe Twitter că o persoană a fost rănită ușor, iar două au leșinat, adăugând că noul seism a provocat panică în rândul oamenilor, care sunt încă "traumatizați" după cutremurul devastator din 5 august.

Fenomenul a cauzat și alunecări de teren în zona muntelui Rinjani, însă această zona a fost închisă publicului după un cutremur produs pe 29 iulie, atunci când sute de excursioniști au rămas blocați o perioada pe munte.

Peste 430 de persoane au decedat, iar alte peste 1.300 au fost rănite, în urma seismului cu o magnitudine de 6,9 grade produs pe data de 5 august pe insula indoneziană Lombok.

Comenteaza aceasta stire