miercuri, 14 noiembrie 2018

Parchetul Militar, program prelungit. Protestatarii vor putea depune plângeri și în weekend



Parchetul Militar și-a prelungit programul de lucru, pentru a putea primi în continuare plângeri de la cei care au participat la mitingul din 10 august. Astfel, procurorii vor înregistra plângeri și sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 14:00, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Procurorii Parchetului Militar vor putea primi plângeri și informații relevante pentru ancheta privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august și sâmbătă și duminică. Participanții la miting se pot prezenta la sediul structurii de parchet în intervalul orar 9:00 - 14:00, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Până în prezent, în acest dosar au fost înregistrate 211 de plângeri penale și au fost audiate 92 de persoane.

"De asemenea, menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare. În prezent se desfășoară activități investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine", a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comenteaza aceasta stire