vineri, 16 noiembrie 2018

Parlamentul grec a respins moțiunea de cenzură la adresa premierului Tsipras. Încă un pas către semnarea, duminică, a acordului istoric între Grecia și Macedonia



Parlamentul grec a respins cu 153 de voturi o moțiune de cenzură la adresa premierului Alexis Tsipras, după ce acesta ajunsese la un acord cu omologul său macedonian, Zoran Zaev, privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave, relatează site-ul postului BBC și Politico.eu.

Moțiunea de cenzură fusese înaintată de principalul partid de opoziție din Grecia, Noua Democrație.

Respingerea moțiunii de cenzură înseamnă un pas în direcția semnării acordului între Grecia și Macedonia.

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a anunțat marți după-amiază ajungerea la un acord cu Grecia privind numele țării sale, care se va numi "Republica Macedonia de Nord".

Uniunea Europeană, Națiunile Unite, SUA și NATO au salutat rezolvarea disputei, care bloca aderarea Macedoniei în Blocul comunitar și în Alianța Atlanticului de Nord.

Ministrul grec de Externe, Nikos Kotzias, și omologul său macedonian Nikola Dimitrov, se vor întâlni duminică pentru a semna acordul. Cu toate acestea, ambele guverne trebuie să câștige aprobarea Parlamentului înainte.

Skopje este așteptat să ratifice acordul și apoi să organizeze un referendum în luna septembrie.

 

 

Comenteaza aceasta stire