vineri, 23 august 2019

'Planul B' pentru Brexit al premierului May: Ce va urma în parlamentul de la Londra?



Parlamentul britanic se află într-un impas după ce a respins marți acordul privind Brexitul convenit împreună cu Bruxellesul de către premierul conservator Theresa May. Aceasta din urmă a anunțat că se va întâlni cu liderii tuturor partidelor parlamentare pentru a încerca găsirea unui acord care să poată primi susținerea Camerei Comunelor, dar care de asemenea să poată fi negociat cu Bruxellesul, relatează joi agenția Reuters într-o prezentare a etapelor ce vor urma în acest dosar.

21 ianuarie: Theresa May propune pașii următori

Șefa executivului de la Londra va veni luni în fața parlamentului cu o declarație și cu o moțiune despre pașii următori pe care-i propune în dosarul Brexitului. Însă parlamentul nu va dezbate moțiunea în acest stadiu.

21-29 ianuarie: Parlamentarii britanici propun alternative

După ce premierul May va prezenta moțiunea, parlamentarii vor putea propune amendamente la aceasta, respectiv alternative pentru prevederile acordului.

Toate acestea se vor întâmpla în contextul în care legislativul britanic este puternic fragmentat în chestiunea Brexitului, în rândul deputaților existând susținători pentru o paletă largă de variante, de la ieșirea din UE la 29 martie fără niciun acord și până la anularea Brexitului sau convocarea unui nou referendum ori rămânerea într-o uniune vamală cu UE.

Un amendament pe care probabil îl va formula parlamentarul conservator Nick Boles ar merge chiar mai departe de simpla propunere a unei alternative în abordarea Brexitului. El dorește să ceară pur și simplu ca parlamentul de la Londra să preia controlul asupra procesului Brexitului, schimbând regulile parlamentare astfel încât să li se permită așa-numiților ''backbenchers'' (parlamentari ce nu au o poziție oficială în guvern sau în partidele de opoziție) să propună acte normative.

În plus, amendamentul pe care Nick Boles ar urma să-l propună i-ar da premierului May termen până la începutul lunii martie să încheie un acord revizuit cu UE și care să poată fi sprijinit la Londra de o majoritate parlamentară. Dacă șefa guvernului ar eșua în acest demers, atunci ea ar trebui, conform aceluiași posibil amendament evocat, să ceară o extindere a datei efective a Brexitului stabilite în baza articolului 50 din Tratatul UE, astfel încât pe 29 martie Regatul Unit să nu iasă din UE fără niciun acord.

29 ianuarie: Parlamentul dezbate pașii următori

Camera Comunelor va dedica toată această zi dezbaterii pașilor propuși de Theresa May și a alternativelor avansate de către deputați.

Nu se va organiza atunci un vot asupra unui acord revizuit privind Brexitul, însă voturile asupra alternativelor propuse de membrii parlamentului vor arăta dacă există vreo cale de a se obține o majoritate în Camera Comunelor pentru un asemenea acord revizuit.

Theresa May nu va fi obligată să pună în practică alternativele sprijinite de parlament, însă ea se va afla sub o puternică presiune politică de a proceda astfel.

Dacă legislativul de la Londra votează favorabil o anumită opțiune, atunci premierul May se va putea întoarce la Bruxelles pentru a încerca să obțină o revizuire a acordului. Însă, chiar dacă europenii ar accepta așa ceva, în final parlamentul britanic tot va trebui să se pronunțe prin vot asupra acordului în ansamblu. 

Comenteaza aceasta stire