joi, 14 decembrie 2017

Polițiștii au găsit 184 de persoane date dispărute sau care aveau mandate emise de instanțe



Polițiștii au găsit, în ultima săptămână, 184 de persoane care erau date dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată.

Astfel, în perioada 4 – 10 august, polițiștii din întreaga țară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 131 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 79 de minori.

De asemenea, au fost depistate 53 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 38 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 aveau mandate de arestare preventivă, 6 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, 3 aveau emise sentințe de internare în unități medicale de specialitate, iar o persoană evadase dintr-un penitenciar.

Între aceștia, un bărbat, de 40 de ani, din București, care se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani și 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor a fost depistat, în 9 august, de polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova.

În 6 august, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat, în municipiul Oradea, un bărbat, de 22 de ani, care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante. Bărbatul a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

De asemenea, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au depistat, în 4 august, un bărbat, de 48 de ani, din București, care se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Comenteaza aceasta stire