marţi, 20 noiembrie 2018

Prețul aurului, în creștere



Prețul aurului a crescut luni cu aproape un procent, până la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 săptămâni, după ce piețele bursiere din Asia au scăzut iar investitorii se confruntă cu impactul tensiunilor comerciale dintre SUA și China precum și cu majorarea dobânzilor în SUA, transmite Reuters.

Pe piața spot, la ora 04:41 GMT o uncie de aur înregistra o creștere de 0,9%, până la 1.228,24 dolari, după ce în cursul ședinței prețurile au atins un vârf de 1.229,18 dolari o uncie, cea mai ridicată valoare înregistrată după data de 26 iulie. Pe piața din SUA, cotațiile futures la aur au crescut cu 0,8%, până la 1.231,80 dolari o uncie.

"La nivelul actual aurul este foarte atractiv având în vedere incertitudinile care există pe piață", susține Naeem Aslam, analist la Think Markets UK.

Bursele din Asia au încheiat ședința de luni în scădere, după o revenire înregistrată săptămâna trecută la nivel global.

"Aurul este mai atractiv atunci când piața bursieră se prăbușește. În prezent, metalul galben și-a redobândit o parte din atractivitatea sa de valoare de refugiu", susține Brian Lan, director la dealerul GoldSilver Central din Singapore.

În pofida creșterilor din ultimele săptămâni, prețul aurului este în continuare cu 10% sub vârful atins în luna aprilie a acestui an, fiind presat de dolarul puternic susținut de războiul comercial dintre SUA și China precum și de majorarea dobânzilor în SUA. Rezerva Federală americană a decis luna trecută să majoreze dobânda de referință pentru a treia oară în acest an și analiștii se așteaptă la o nou majorare în luna decembrie.

În ceea ce privește cotația altor metale prețioase, platina s-a apreciat cu 0,3% până la 838,95 dolari uncia, după ce în cursul ședinței a atins cea mai ridicată valoare din ultimele trei luni, palladium-ul a crescut cu 0,7% până la 1.073,90 dolari uncia iar argintul s-a apreciat cu 1% până la 14,70 dolari uncia.

Comenteaza aceasta stire