marţi, 23 octombrie 2018

Primul strat de zăpadă la Arieșeni, în Munții Apuseni. Temperatura a scăzut sub zero grade Celsius - VIDEO



 Primul strat de zăpadă din această toamnă la Vârtop, în stațiunea Arieșeni din Munții Apuseni, s-a așternut marți dimineața, când temperatura a scăzut sub zero grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În stațiunea montană Arieșeni, din județul Alba, precipitații mixte sub formă de lapoviță și ninsoare au fost înregistrate, pe alocuri, de luni, însă zăpada s-a așternut sub forma unui covor uniform doar marți dimineața.

Anul trecut, prima ninsoare a fost înregistrată în luna octombrie.

Temperatura la Arieșeni a scăzut, marți dimineața, sub zero grade Celsius.

În comuna Arieșeni, la Vârtop, se află două pârtii de schi, cu o lungime totală de doi kilometri, dotate cu tunuri de zăpadă, teleschi și nocturnă. Altitudinea maximă este de 1.400 de metri.

Comuna Arieșeni se află la granița dintre județele Alba și Bihor, fiind frecventată vara pentru drumeții montane și pentru vizitarea obiectivelor turistice, iar în sezonul rece pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Comenteaza aceasta stire