luni, 17 decembrie 2018

Probleme în trafic din cauza ninsorii: Șase mașini și o ambulanță cu pacient, blocate în zăpadă



Șase mașini și o ambulanță care transporta un pacient au rămas blocate în zăpadă în județul Vrancea. Au intervenit drumarii de la Drumuri Naționale Vrancea.

 

Incidentele s-au produs pe două porțiuni ale unor drumuri naționale unde a nins noaptea trecută.

O ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea care transporta un pacient a rămas blocată pe DN 2N, între localitățile Dumitrești și Bordești. Autospeciala a fost scoasă rapid din zăpadă de utilajele Companiei de Drumuri Naționale Secția Vrancea.

Probleme asemănătoare au fost pe DN2L, unde șase autoturisme au solictat ajutorul autorităților pentru a ieși din zăpadă.

 

Comenteaza aceasta stire