miercuri, 19 septembrie 2018

Profesor universitar omorât în locuința sa - fiul, principalul suspect!



Un bărbat de 65 de ani, profesor universitar din Baia Mare, a fost descoperit, marți, mort în locuința sa. A fost deschisă o anchetă pentru omor în acest caz, surse judiciare susținând că principalul suspect ar fi fiul dascălului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că ancheta este coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

”Avem un caz. Este un bărbat de 65 de ani din Baia Mare găsit decedat marți dimineață în propria locuință și care prezenta urme de violență. Se fac cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș”, am spus Meteș.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Bogdan Gabor, a declarat la rândul său corespondentului MEDIAFAX că procurorul de caz se află în cercetare la locul faptei împreună cu polițiști judiciariști.

”Am fost sesizați despre săvârșirea unui omor”, a spus Gabor.

Surse judiciare au afirmat că bărbatul omorât ar fi un profesor universitar din Baia Mare, principalul suspect fiind fiul acestuia.

Comenteaza aceasta stire