luni, 15 iulie 2019

Proiect controversat. Andronescu vrea înființarea de clase separate pentru copiii cu cerințe speciale/ Săftoiu: Voi cere audierea ministrului Educației în Comisia pentru Drepturile Omului



Ecaterina Andronescu, ministrul al Educației, a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăți de învățare se află acum integrați fie în școli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicați, motiv pentru care o variantă ar fi înființarea claselor separate pentru acești copii.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăți de învățare, să îi numim așa generic, împărțiți în două categorii. Pe unii îi trimitem în școlile speciale, iar alții sunt în școlile normale, integrați în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reușim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integrați în clasele normale și atunci creăm dificultăți la profesori", a declarat ministrul Educației, la Digi 24.

Drept urmare, ministrul spune că o variantă ar fi locuri speciale cu profesori de sprijin.

"Și mă gândeam dacă nu am putea să îi împărțim mai mulți într-un loc și să punem profesori de sprijin acolo. Adică aș vrea: ca și lor, celor integrați în școlile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a mai afirmat Ecaterina Andronescu.

Măsura este însă contestată de membrii UNICEF, potrivit aceleiași surse, aceștia precizând că elevii cu nevoi speciale se integrează mai bine atunci când sunt expuși diversității.

Adriana Săftoiu: Voi cere audierea ministrului Educației în Comisia pentru Drepturile Omului

Adriana Săftoiu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, a anunțat că va cere audierea în comisie a Ecaterinei Andronescu, ministru al Educației, după ce aceasta a anunțat că elevii cu nevoi speciale ar trebui să aibă clase speciale.

"Andronescu. Ecaterina Andronescu. Vrea clase speciale pentru copiii cu cerinte educationale speciale. Este una dintre cele mai revoltătoare inițiative. Sunt zeci de ani de când in tările model in sistemul educațional efortul e pentru ca acesti copii să fie integrați în învățământul de masă, iar învățământul special să fie o excepție. În loc să găsescă soluții pentru ca acesti copii să aibă profesori de sprijin, integrați în învățământul de masă, Andronescu se scuză lamentabil si propune o măsură aberantă, nedreaptă, lipsită de orice responsabilitate față de acești copii", scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

"Doar pentru asta și merită o moțiune! Și apoi să speri că, odată plecată, nimănui nu îi va mai trece prin cap să o numească ministru al Educației. PS: Până la moțiune, voi cere marți, în Comisia pentru Drepturile Omului, audierea lui Andronescu. Prea grav ce vrea să facă", a mai precizat parlamentarul.

Ecaterina Andronescu a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăți de învățare se află acum integrați fie în școli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicați, motiv pentru care o variantă ar fi înființarea claselor separate pentru acești copii.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăți de învățare, să îi numim așa generic, împărțiți în două categorii. Pe unii îi trimitem în școlile speciale, iar alții sunt în școlile normale, integrați în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reușim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integrați în clasele normale și atunci creăm dificultăți la profesori. Și mă gândeam dacă nu am putea să îi împărțim mai mulți într-un loc și să punem profesori de sprijin acolo. Adică aș vrea: ca și lor, celor integrați în școlile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat ministrul Educației, la Digi 24.

Comenteaza aceasta stire