luni, 10 decembrie 2018

Protecția Consumatorilor a amendat ING Bank cu 20.000 de lei, după incidentul de luni



Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat ING Bank cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei, ca urmare a incidentului de luni.

„Ca urmare a apariției în mass-media, în data de 8.10.2018, a unor informații referitoare la faptul că, pentru o parte din clienții ING Bank au fost dublate tranzacțiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile și POS-urile altor bănci, echipa de control a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat, fiind astfel inițiat un control operativ”, se scrie într-un comunicat de presă al Autorității.

În consecință, ANPC a solicitat băncii un punct de vedere cu privire la acest incident operațional.

„În urmă verificărilor efectuate, banca a emis, în dată de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaște faptul că, în dată de 8.10.2018, începând cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzacțiilor efectuate de un număr de 225.525 consumatori, clienți ai băncii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora”, se subliniază în comunicatul de presă al Autorității.

De asemenea, ING Bank susține, printr-un punct de vedere suplimentar, emis pe 10 octombrie 2018 către ANPC, că, din numărul total de consumatori afectați, „aproximativ 7.000 de clienți care au inițiat plăți până la momentul remedierii, au fost afectați în mod direct, ca urmare a intervenirii incidentului, în sensul în care tranzacțiile acestora au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente”.

Analizând aspectele descrise, ANPC a constat că, prin afectarea intereselor economice ale consumatorilor, se încalcă prevederile art.7, lit.c), lin.2 din OG 21/1992 (r2) și a sancționat banca conform prevederilor art.50, alin.1, lit.a).

Comenteaza aceasta stire