luni, 23 iulie 2018

Rezultate finale Evaluare Națională: Mai mulți elevi cu medii peste 5 și 345 de note de 10



În urma contestațiilor de la Evaluarea Națională, numărul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109 și 345 de absolvenți ai clasei a VIII-a au obținut nota maximă, față de 319, câți erau pe lista primelor rezultate, informează Ministerul Educației.

„Potrivit datelor rezultate în urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. În procente, majorarea este de 0,10% (de la 73,5% la 73,6%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10, de la 319 la 345 (cei mai mulți provin din Capitală - 55). S-a redus, în schimb, numărul candidaților cu medii sub 5: de la 37.875 la 37.738. Pe tranșe de medii, cele mai multe medii sunt cuprinse în intervalul 7 - 7,49: 12.815”, au precizat reprezentanții Ministerului Educației, printr-un comunicat de presă.

În sursa citată se mai arată faptul că la proba de Limba și literatura română, 119.163 de candidați (83,2%) au încheiat examenul cu note peste 5 (2.172 candidați au obținut nota 10), iar la Matematică, 87.767 de candidați (61,4%) au primit note peste 5 (1.953 candidați au obținut nota 10). Au fost depuse 23.761 de contestații, număr ce reprezintă 8,07% din totalul lucrărilor susținute (294.590). Dintre acestea,12.372 de contestații au vizat lucrări la Limba și literatura română, 10.958 la Matematică și 431 la Limba și literatura maternă. În cazul a 14.747 de lucrări, notele au fost mărite, iar în cazul a 7.541 de lucrări notele au scăzut.

„Reamintim că media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere, este prevăzută pentru data de 26 iunie. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 29 iunie – 3 iulie 2018 și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (9 iulie)”, mai informează Ministerul Educației.

Comenteaza aceasta stire