joi, 23 noiembrie 2017

ROMÂNIA. 47 de deținuți, eliberați azi din pușcării pe motiv că au fost închiși în condiții grele



Un deținut de la Penitenciarul Deva, condamnat pentru furt, urmează să fie eliberat, azi, în baza legii privind recursul compensatoriu. La Iași, 39 de deținuți vor ieși pe porțile Penitenciarului, iar la Bistrița sunt 7 oameni care ar beneficia de legea nouă.

În Penitenciarul Deva, potrivit purtătorului de cuvânt, Florin Berar, un singur bărbat a fost eliberat joi, fiind încarcerați 488 în această unitate.

Berar a precizat că bărbatul eliberat în baza noii legi, a recursului compensatoriu, era condamnat la șase luni de închisoare pentru furt.

La Penitenciarul Iași vor putea beneficia de noua lege un număr de 39 de persoane.

La momentul de față situația privind numărul de persoane condamnate care pot beneficia de prevederile legii 169 este de 39 de persoane”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași.

Șapte deținuți aflați în Penitenciarul din Bistrița îndeplinesc și ei condițiile de eliberare. Conform purtătorului de cuvânt al penitenciarului Bistrița, Cosmin Părăuan, cele șapte persoane ar putea fi eliberate joi.

„Am așteptat o serie de instrucțiuni suplimentare, care au venit și acum se pregătesc documentele pentru punerea în libertate a celor șapte persoane. Cel mai probabil acestea vor fi puse în libertate în cursul zilei de astăzi (joi – nr.)", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al penitenciarului Bistrița, Cosmin Părăuan.

La alte penitenciare din țară încă se lucrează la o situație privind numărul persoanelor condamnate care beneficiază de legea recursului compensatoriu.

Joi a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiții necorespunzătoare. Legea prevede că, la 30 de zile executate în penitenciar în condiții improprii, deținuții beneficiază de șase zile considerate executate.

La finalul lunii septemebrie, Federația Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor avertiza cu privire la aplicarea prevederilor privind reducerea pedepselor cu 6 zile la fiecare 30 petrecute de un deținut în condiții improprii. Sindicaliștii susțineau că nu există un sistem pus la punct, iar asta va atrage noi procese și haos în sistem.

„La această dată, termenele de implementare sunt depășite, sistemul informatic este încă în faza de pregătire, iar judecătorii de executare și specialiștii în evidența executării pedepselor nu reușesc să cadă de acord în chestiuni de drept esențiale. Ori, în aceste condiții, ne așteptăm la mii de alte procese intentate de deținutți nemulțumiți", se arăta în comunicatul transmis de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

În aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea pilot în cauza Rezmiveș și alții împotriva României, prin care a reiterat existența unei probleme în ceea ce privește suprapopularea din centrele de reținere și din penitenciarele din România.
CEDO a recomandat măsuri suplimentare din partea autorităților, fie de natură logistică, fie de politică penală, dând un termen de șase luni pentru găsirea soluțiilor și prezentarea unui plan. Între timp, toate dosarele aflate spre soluționare la CEDO sunt suspendate examinării.

Comenteaza aceasta stire