luni, 17 decembrie 2018

Selfie-ul face o nouă victimă în România: Un tânăr a ARS de viu după ce s-a urcat pe un vagon



Un tânăr a ars de viu marți, după ce s-a electrocutat în Gara Onești, unde se urcase pe vagonul unui tren de marfă pentru a-și face un selfie. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că pompierii care au intervenit au așteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice. Până la ora transmiterii acestei știri, tânărul nu a fost identificat

„Am fost solicitați să intervenim în Gara Onești unde se pare că un tânăr s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren de marfă pentru a-și face un selfie, linia fiind electrificată și alimentată cu 27.000 de volți. În momentul în care s-a urcat pe vagon s-a produs un arc electric iar tânărul a fost electrocutat, a luat foc și a murit carbonizat. Pompierii care au intervenit au așteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice, pentru că, altfel, ar fi fost foarte periculos. Tânărul urmează să fie identificat”, a spus Grecu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Crețu, a declarat, la rândul său că la locul incidentului au intervenit și polițiști de la Ordine Publică și de la Transporturi Feroviare.

 

Comenteaza aceasta stire