marţi, 25 septembrie 2018

Senatorul constănțean Ștefan Mihu: Flota comercială, cea militară și șantierele navale de pe teritoriul țării noastre vor repune România pe harta marilor puteri maritime ale lumi



În fiecare an pe 15 august românii sărbătoresc Ziua Marinei, odată cu Ziua Adormirii Maicii Domnului, declarată zi de sărbătoare națională.

Cu acest prilej, senatorul PSD Constanța, Ștefan Mihu a făcut o declarație politică în care amintește importanța marinei militare și comerciale.

"Departe de a fi doar o simpla celebrare de natura pur tehnica, pentru o tara riverana la mare, cum este cazul Romaniei, Ziua Marinei are o semnificatie speciala: economica, sociala si, evident, una legata de sfera securitara si militara.

Din punct de vedere economic si social, Marea Neagra ofera Romaniei multiple oportunitati de dezvoltare economica si comerciala, inclusiv legaturi lesnicioase si mai ieftine cu restul lumii, precum si posibilitati de locuri de munca pentru cetatenii romani. Este suficient sa amintim relevanta deosebita pentru intregul areal al Marii Negre a Portului Constanta, cel mai mare port la Marea Neagra si unul dintre cele mai mari porturi si santiere navale ale Europei, a doua marea poarta maritima comerciala a continentului, dupa Rotterdam si relansarea recenta a activitatii Santierelor Navale de la Mangalia, alaturi de potentialul deosebit al Santierelor navale de la Galati, Braila, Sulina, Midia, pentru a aminti unele dintre cele mai semnificative santiere in acest sens.

Din perspectiva militara si de securitate, o flota militara puternica confera siguranta ca granitele maritime ale Romaniei sunt bine aparate, contribuind, astfel, la protejarea, pe acest palier relevant, a independetei si suveranitatii tarii noastre. In acelasi timp, intarirea, in continuare, a flotei militare romanesti consolideaza prestigiul Romaniei la nivel european si euro-atlantic, gratie contributiei pe care Romania o poate aduce si si-o aduce cu prisosinta in domeniile respective atat la nivel NATO, cat si UE"

Senatorul Mihu își arată speranța și încrederea că flota comercială, cea militară și șantierele navale de pe teritoriul țării noastre vor repune Romania pe harta marilor puteri maritime ale lumii.

"Perspectiva post ’89 a marinei comerciale romane nu a debutat sub cele mai bune auspicii: daca, inainte de ’89, vorbeam de o flota comerciala maritima puternica, cu un deplasament de peste 6 milioane TDW , care situa tara noastra pe pozitie fruntasa, in lume, in acest domeniu, lucrurile s-au schimbat radical dupa evenimentele care au condus la prabusirea regimului comunist. Indivizi verosi, cu o moralitate indoielnica – binecunoscuti, de altfel, opiniei publice, nu are niciun rost sa le facem cinstea de a le mentiona numele – cocotati in functii publice inalte si avizi de imbogatire rapida si necinstita, au « reusit performanta » de a instraina pe nimic, dar cu avantaje personale consistente, cea mai mare parte a vaselor mandrei noastre flote comerciale maritime.

Ramanem insa optimisti si speram ca santierele noastre navale vor reusi, in timp, inclusiv cu sprijinul partenerilor strategici ai Romaniei din UE si NATO si, de ce nu, al institutiilor financiare internationale, sa refaca aceasta pretioasa zestre a tarii, chiar daca procesul respectiv se anunta destul de anevoios si implica, in continuare, investitii deosebit de consistente, care sunt asteptate, inca, pentru multe santiere navale romanesti!"

În încheierea declarației sale, senatorul constănțean amintește de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, zi importantă pentru creștinii ortodocsi.

"Nu in ultimul rand, ziua de 15 august are o semnificatie spirituala, cu totul speciala. Este vorba de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, pe care toti crestinii romani o celebreaza in acesta zi, si vorbim de o tara in care peste 90% din populatie se declara crestina, adica de o sarbatoare in care cinstim, odata in plus, tot ceea ce inseamna modelul oferit de Maica Domnului: bunatate, smerenie, cinste, maternitate si iubire crestina!"

Comenteaza aceasta stire