vineri, 26 aprilie 2019

SIMULARE BAC 2019 MATEMATICĂ. Barem de corectare subiecte REAL și UMAN, clasele a XI-a și a XII-a, la simulare bacalaureat 2019



Elevii au susținut, miercuri, simularea la Bacalaureat 2019 la proba obligatorie a profilului (matematica sau istorie). Mediafax vă prezintă subiectele și baremul de corectare simulare BAC 2019 publicate pe edu.ro.

Simularea examenului de Bacalaureat 2019 se adresează elevilor înscriși în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral / frecvență redusă la începutul anului școlar 2018-2019, dar implică și participarea elevilor claselor a XI-a zi și a XII-a seral / frecvență redusă, învățământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi), informează Centrul Național de Evaluare și Examinare din cadrul Ministerului Educației.

Calendar examene la Simulare BAC 2019

Elevii vor susține, miercuri, proba obligatorie a profilului (matematica / istorie), iar joi (21 martie), vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Pe 29 martie vor fi afișate rezultatele la simularea examenului de Bacalaureat 2019

Probele la examenul de simulate a Bacalaureatului încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată”, mai arată sursa citată.

Evaluarea lucrărilor la examenul de simulare BAC va fi realizată în baza unor bareme care „asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național”, de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea. În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există și posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte școli, se mai explică în comunicat.

Rezultatele înregistrate la simularea de Bacalaureat 2019 vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la examenul de simulare a Bacalaureatului nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.

Comenteaza aceasta stire