vineri, 17 august 2018

Sindicaliștii din penitenciare amenință cu proteste



Federația Sindicatelor ANP anunță că vor fi reluate protestele în cazul în care, vineri, 09 februarie, atunci reprezentanții sindicaliștilor vor merge la Ministerul Justiției cu o listă de revendicări, Tudorel Toader va refuza dialogul. Principalele nemulțumiri sunt legate de condițiile de lucru.

"În pofida promisiunilor, condițiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt sunt cele de detenție, motiv pentru care cerem un plan de măsuri de îmbunătățire a acestora și un buget care să asigure implementarea acestuia. Nu doar deținutii, ci și personalul penitenciarelor are dreptul la un tratament decent din partea autorităților", transmite Federația.

De asemenea, sindicaliștii cer rezolvarea crizei de personal prin deblocarea concursurilor de ocupare a funcțiilor vacante și promovarea rapidă a proiectului privind plata orelor suplimentare nerecuperate.

"Urmare a scandalului provocat de existanța celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii 2 ani, ministrul Justitiei a promis în decembrie 2017 că va promova un proiect de act normativ prin care datoria Guvernului față de personalul din penitenciare să fie platita, urmând ca, pe viitor, aceste ore suplimentare să fie plătite la timp. Cerem, deci, finalizarea și transmiterea acestui proiect de act normativ spre aprobare, muncă forțată fiind interzisă prin Constituție", spun sindicaliștii.

Federația Sindicatelor ANP transmite că pe agenda de lucru vor fi incluse și "propuneri referitoare la statutul polițiștilor de penitenciare, eliminarea discriminărilor și disfuncționalităților din legislatia salarizarii si pensionarii, dar si solutii pentru deblocarea negocierilor colective, aflate la acest moment intr-un impas care poate duce la un conflict de munca".

Comenteaza aceasta stire