duminică, 24 iunie 2018

Snap Inc. a pierdut 1,3 miliarde dolari la bursă! Motivul - un singur tweet scris de Kylie Jenner



Acțiunile Snap Inc. au scăzut cu peste 6% după ce starul de reality show Kylie Jenner și-a exprimat dezaprobarea față de modificările în designul aplicației Snapchat, pe care a calificat-o drept "tristă", provocând companiei pierderi de aproximativ 1,3 miliarde de dolari din valoarea de piață.

Compania care deține aplicația Snapchat a pierdut aproximativ 1,3 miliarde de dolari din valoarea de piață, joi, după ce Kylie Jenner a scris un mesaj pe platforma Twitter în care menționa că aplicația este "atât de tristă", transmite AFP.

"Deeeeci, mai folosește cineva Snapchat? Sau doar mie mi se pare... este atât de tristă", a scris Jenner.

Ulterior a mai scris un mesaj, în care numea Snapchat "prima ei iubire", dar răul fusese deja făcut.

Designul aplicației Snapchat a fost modificat, pentru a-l face mai accesibil utilizatorilor, dar schimbările au fost criticate vehement și chiar a fost inițiată o petiție în acest sens, semnată de peste 1,2 milioane de persoane.

Jenner are un număr mare de fani pe mai multe rețele de socializare, inclusiv pe Twitter și Instagram.

Astfel, Kylie Jenner, în vârstă de 20 de ani, are 103 milioane de followeri pe Instagram, fiind una dintre cele mai populare vedete pe platforma deținută de Facebook. De asemenea, pe platforma Twitter are 24,5 milioane de fani.

Kylie Jenner este fiica cea mică a campionului olimpic Bruce Jenner - devenit între timp femeie, Caitlyn Jenner - și a starului de reality show Kris Jenner. Mai are o soră mai mare, manechinul Kendall Jenner. Din partea mamei sale, Kylie are trei surori vitrege, Kourtney, Kim și Khloé Kardashian, și un frate vitreg, Rob. Jenner mai are trei frați vitregi din partea lui Caitlyn, Burt, Brandon și Brody Jenner, și o soră vitregă, Casey.

La începutul lui februarie, fotografia prin care Kylie Jenner a anunțat nașterea primului ei copil a devenit cea mai populară pe platforma online Instagram, cu 13,6 milioane de like-uri obținute în 24 de ore.

 

Comenteaza aceasta stire