duminică, 22 octombrie 2017

ȘOCANT. Femeie legată și înjunghiată de mai multe ori în gât! Criminalul își anunțase fapta pe Facebook

13:46, 12 august 2017 2733 vizite


O crimă înfiorătoare a șocat ieri întreaga comunitate Orșova, Mehedinți. Atât cei care au cunoscut-o pe victimă, cât și cetățenii care nu o știau, spun că așa ceva nu le-a mai fost dat să vadă vreodată. Criminalul, Florin Marcu, a legat-o pe iubita sa de mâini înainte sa o omoare, după care a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul în zona gâtului, ca mai apoi să îi infiga cutitul în spate, unde de altfel l-au și găsit oamenii legii, scrie news-mehedinti.ro.

Se pare că probeleme dintre cei doi iubiți au apărut cu mult timp în urmă. Criminalul lucra în Germania, iar de la începutul lunii s-a întors în țară, special la iubita lui Ghița, pentru a-și cere iertare de anumite greșeli comise în trecut.

Din ultimele postări ale criminalului pe pagina personală de Facebook, reiese foarte clar că iubita acestuia, Ghița, nu ar mai fi vrut să continue relația cu el. Florin însă a tot insistat, până când a anunțat public: ,,...nu te mai las vom muri toti și voi face pasul asta pentru că am luptat mult pentru tine...Nu am nimic de pierdut, voi intra în casă și pe cine voi prinde, pe toți vă omor și mă omor și eu. Te iubesc și voi muri cu focul tău, Ghița. Te iubesc Ghița!,, este declarația șocantă care a postat-o public Florin Marcu în urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook. Postare care însă nu a fost luată în seamă de nimeni!

Potrivit apropiaților celor doi, bărbatul făcuse o obsesie pentru iubita lui și își dorea cu orice preț să o recucerească. Gelozia, disperarea și depresia prin care trecea în ultima perioadă Florin, au ajuns la punctul culminant, iar inevitabilul s-a produs. Din nefericire, doi copii au rămas orfani de mamă.

Nici la această oră criminalul nu a fost găsit. Potrivit anchetatorilor acesta a fost dat în urmărire generală și în consens la frontieră. Tot apropiații celor doi spun că cel mai probabil și criminalul și-a pus capăt zilelor.

Sursă foto: news-mehedinti.ro

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire