miercuri, 17 iulie 2019

Șoferii ar putea cere anularea a două puncte de penalizare. Ce vor trebui să facă în schimb



Senatul a aprobat, luni, un proiect de lege care prevede că șoferii pot cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenției în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan.

 

”În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliția Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de șase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranței rutiere se va face în structurile și la partenerii aprobați de Poliția Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare”, se arată într-un amendament la proiectul inițiat de senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea.

Potrivit inițiatorului, această măsură este o practică întâlnită și în alte state, cu rezultate pozitive în ceea ce privește corectarea voluntară a unor acțiuni greșite la volan.

”Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educație rutieră și conștientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greșit la volan”, se arată în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, suspendarea permisului pentru posesorii cu o vechime mai mică de un an se va face la cumularea a 12 puncte, ață de 15 cum este cazul celorlați șoferi.

”De o importanță covârșitoare este înțelegerea responsabilității enorme pe care o avem în calitate de conducători auto, chiar de la bun început”, motivează Oprea reducerea număruluid e puncte pentru șoferii începători.

Proiectul a fost aprobat cu 85 de voturi ”pentru” și două abțineri.

Senatul a fost prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

 

Comenteaza aceasta stire