luni, 23 iulie 2018

Spania ar putea fi exclusă de la Cupa Mondială din Rusia



FIFA a înștiințat Federația Spaniolă de Fotbal, prin intermediul unei scrisori, în legătură cu implicarea politicului în alegerile prezidențiale, iar acum ibericii riscă să fie excluși de la Cupa Mondială din 2018, găzduit de Rusia.

El Pais scrie că Ministerul Sportului a propus noi alegeri pentru funcția de președinte a RFEF, dar FIFA a reacționat ferm. Implicarea politicului în alegeri poate duce la suspendarea Spaniei din competițiile forului fotbalistic mondial. În speță, este vorba despre turneul final din Rusia, prima competiție oficială care urmează.

În cazul în care acest lucru se va întâmpla, Spania nu ar fi la prima abatere de acest gen. Conducătorii forului i-au avertizat pe spanioli încă din 2008 cu privire la excluderea din competiții, din cauza implicării gurvernului Zapatero în alegerile la RFEF.

Italienii își fac din nou speranțe, pe bună dreptate dreptate. Dacă Spania va fi exclusă, Italia ar urma să participe la Mondial, cele două fiind în aceeași grupă în preliminarii. Spania a câștigat grupa iar Italia a pierdut barajul cu Suedia.

Comenteaza aceasta stire