joi, 23 noiembrie 2017

SPANIA. Incendii masive în regiunea Galicia - avertizare MAE



Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Regatului Spaniei cu privire la peste 100 incendii active de vegetație, din care 16 sunt situate în proximitatea unor așezări umane, ce afectează zone din Regiunea Galicia, aflată în Nord-Vestul țării.

Valul de incendii s-a soldat, până la acest moment, cu însemnate pagube materiale

Autoritățile au dislocat în zonă efective militare și ale forțelor de protecție civilă pentru a sprijini eforturile pompierilor pentru stingerea incendiilor. 

Se recomandă cetățenilor români să evite deplasările în zonele afectate și să respecte strict instrucțiunile autorităților spaniole.

În situații deosebite, cetățenii români pot apela telefonul unic de urgență 112.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 și Consulatului General al României la Bilbao: +34608956278, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet bilbao.mae.ro, madrid.mae.romae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Comenteaza aceasta stire