luni, 25 septembrie 2017

Tăriceanu: 'Juncker are o abordare favorabilă privind aderarea României la spațiul Schengen'



Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat azi că președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker are o ”abordare favorabilă” privind aderarea României la spațiul Schengen și este ”optimist” cu privire la viitorul Europei.

”Mă bucur că președintele Comisiei Europene, cu autoritatea pe care o are, nu numai cu calitatea de președinte, dar și de vechi lider al unei țări europene care face parte din membrii fondatori, vede cu optimism viitorul Europei, vede posibilă și realizată ieșirea din criza economică care a afectat Europa în ultimii 10 ani (...) Mesajele pe care le-a dat la București cu ocazia alocuțiunii rostite în plenul reunit al Parlamentului cred că au fost de bun augur și dătătoare de încredere și pentru mine și pentru români care avem așteptări mari de la UE.

Din păcate foarte mulți lideri politici europeni, având în fața lor alegeri parlamentare sau de alt fel, temându-se că aceste subiect poate să devină o temă fierbinte de campanie pentru oponenții lor, au preferat să amâne nejustificat, în pofida faptului că România a îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen, discutarea acestui subiect. Să sperăm că odată cu încheierea alegerilor din Germania, acest subiect ar putea să fie adus la nivelul Consiliului European și rezolvat favorabil (...) mă bucură că președintele comisiei are această abordare care este favorabilă României, cunoscând poate mai bine decât alții realitățile din România și nefiindu-i atât de frică de opoziția politică. În acest fel vedem ce înseamnă un adevărat om de stat spre deosebire de ceilalți politicieni din țările europene, modul în care tratează chestiunile serioase”, a mai spus Tăriceanu”, a declarat președintele Senatuli Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a mai afirmat că sunt lideri europeni care au amânat ”nejustificat” aderarea României la spațiul Schengen, deși țara noastră a îndeplinit toate condițiile, apreciind totodată ”abordarea favorabilă” a președintelui Comisiei Europene cu privire la acest subiect.

Comenteaza aceasta stire