luni, 22 iulie 2019

Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace de premierul japonez la cererea SUA - presă



Premierul Japoniei, Shinzo Abe, l-a nominalizat pe președintele american Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace în urma unei cereri "informale" din partea Statelor Unite, informează cotidianul Asahi, citând o sursă guvernamentală niponă.

 

Președintele SUA, Donald Trump, a dezvăluit vineri că premierul Japoniei, Shinzo Abe, l-a nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în legătura cu inițierea dialogului cu Coreea de Nord.

Prim-ministrul Shinzo Abe "mi-a dat o copie a unei prea frumoase scrisori pe care a trimis-o celor care decernează un lucru numit Premiul Nobel", a declarat Trump la o conferință de presă.

"Mi-a spus: «Te-am nominalizat, cu respect, în numele Japoniei. Le cer să vă dea Premiul Nobel pentru Pace»", a adăugat liderul american.

Potrivit sursei guvernamentale, Administrația SUA a solicitat, în mod "informal" Japoniei să-l nominalizeze pe Trump după summitul istoric de la Singapore, din iunie, atunci când președintele SUA s-a întâlnit cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un. Cu ocazia summitului, liderii de la Washington și Phenian au anunțat angajamentul denuclearizării Peninsulei Coreea. Până de curând, cele două părți se amenințau reciproc cu distrugerea, iar cei doi lideri de stat își aruncau unul altuia invective. Totuși, specialiști în relații internaționale avertizează că întâlnirea de la Singapore a generat doar rezultate simbolice, însă nimic concret.

Interpelat de membrii legislativului de la Tokyo, Dieta Națională a Japoniei, Abe a refuzat să comenteze subiectul, relatează postul ABC News.

 

"În contextul politicii Comisiei Nobel de a nu divulga identitatea celor care au făcut recomandările și a candidaților timp de 50 de ani, refuz să comentez", a declarat Abe, precizând: "Nu am spus că nu l-am nominalizat".

Termenul limită pentru nominalizarea candidaților la Premiu Nobel pentru Pace este 1 februarie. Profesori universitari și membrii ai parlamentului din fiecare țară, precum și foștii laureați ai premiului Nobel, pot să recomande candidați.

 

Comenteaza aceasta stire