duminică, 22 iulie 2018

Ucraina extinde lista de sancțiuni ce vizează oameni de afaceri, partide și oficiali din Rusia



Ucraina a introdus noi sancțiuni la adresa mai multor entități din Rusia, inclusiv șase partide politice, organizații publice, cât și mai mulți oameni de afaceri și oficiali ruși, informează agenția de știri Tass.

Printre partidele vizate se numără și Rusia Unită, formațiunea de guvernământ din această țară.

Potrivit documentului, aprobat joi de președintele ucrainean Petro Poroșenko, persoanelor vizate le este interzis să viziteze Ucraina și să transfere fonduri în afara țării. Sancțiunile sunt valabile pe o perioadă de trei ani, a informat Consiliul de siguranță națională și apărare de la Kiev.

Pe listă se află și Ella Pamfilova, președintele Comisiei Electorale Centrale din Rusia, cât și mai mulți oficiali din cadrul acestei instituții.

Kievul a contestat legalitatea organizării scrutinului prezidențial rus în fosta regiune ucraineană Crimeea.

 

Comenteaza aceasta stire