joi, 18 octombrie 2018

Un adolescent a murit după ce a căzut într-un lac, sora lui este la spital



Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, sâmbătă dimineața, iar sora lui este în stare gravă, după ce băiatul a căzut în lacul Marina din Curtea de Argeș, iar fata ar fi încercat să îl scoată. La spital, cu hipotermie a ajuns și un alt tânăr care a încercat să îi ajute pe cei doi.

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, tânărul de 16 ani a fost scos din apă inconștient și au început manevrele de resuscitare, însă nu a răspuns, fiind declarat decedat după aproximativ 50 de minute.

„Am fost solicitați să intervenim pentru degajarea unui băiat care a căzut într-un baraj. S-a intervenit cu barcă pneumatică. Băiatul a fost găsit și scos la mal, unde au început manevrele de resuscitare. A fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță cu medic, care a continuat manevrele, dar a fost declarat decesul după 50 de minute. Un echipaj SMURD a transportat la spital două persoane, un băiat de 19 ani și o fată de 23 de ani, cu hipotermie și agitație psiho-motorie”, a spus Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.

Martorii spun că tânăra de 23 de ani, sora băiatul de 16 ani, care a murit, și-ar fi certat fratele, pentru că a băut mai mult decât ar fi trebuit la o petrecere. Supărat, acesta a plecat în zona barajului, pe lacul Marina, din Curtea de Argeș, iar sora sa a mers după el. În timpul discuțiilor, adolescentul a alunecat în apă.

Comenteaza aceasta stire