duminică, 25 august 2019

Un program mai intens de activități fizice la vârsta mijlocie prelungește viața, sugerează un studiu



Un program mai intens de activități fizice realizat la vârsta mijlocie, sau mai târziu pe parcursul vieții, reduce riscul de moarte timpurie, sugerează un nou studiu, citat de Press Association.

Studiul, publicat în revista British Medical Journal (BMJ), a ajuns la concluzia că oamenii pot avea parte de beneficii ''substanțiale'', indiferent de cât de multă activitate fizică au realizat anterior.

Rezultate similare au fost înregistrate în cazul celor care au supraviețuit în urma unui cancer, dar și de cei care au suferit de boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge. Potrivit unor cercetări anterioare, activitățile fizice au fost asociate cu un risc scăzut de deces în cazul unor boli cardiovasculare și în anumite tipuri de cancer.

Această nouă cercetare analizează însă modificările apărute în intensitatea cu care activitățile fizice sunt practicate în diferite momente ale vieții. Cercetarea a studiat peste 14.500 de bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani, care au fost evaluați în perioada 1993-1997 și monitorizați apoi până în 2016.

Un nivel mai ridicat de activitate fizică și creșterea intensității activităților fizice de-a lungul timpului au fost asociate cu o durată mai lungă de viață, potrivit studiului.

Persoanele cu o viață sedentară la începutul studiului, dar care au ajuns la 150 de minute pe săptămână de activitate fizică de intensitate moderată în următorii cinci ani au înregistrat un risc de deces cu 24% mai mic. Totodată, ei au prezentat un risc cu 29% mai scăzut de deces în boli cardiovasculare și un risc de deces mai redus cu 11% în caz de cancer.

"Aceste rezultate sunt încurajatoare, nu în ultimul rând pentru adulții de vârstă mijlocie cu boli cardiovasculare preexistente și cancer, care pot câștiga încă beneficii substanțiale de longevitate devenind mai active, concluzie care oferă un sprijin suplimentar în ceea ce privește beneficiile activității fizice asupra sănătății la publicul larg", au mai spus cercetătorii.

Comenteaza aceasta stire