duminică, 25 august 2019

Un tânăr ucrainean, care venea din Brazilia, prins pe Otopeni cu 18 capsule cu cocaină în stomac



 

Polițiștii români au prins pe Aeroportul Otopeni un tânăr ucrainean care avea în stomac 18 capsule cu cocaină. Acestea venea din Brazilia și intenționa să ajungă în Ucraina, prin țara noastră. Traficantul a fost reținut, după ce i-au fost eliminate capsulele din stomac, anunță Poliția Română.

„În urma unei operațiuni comune a Poliției Române, Poliției de Frontieră și D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, s-a reușit prinderea unui cărăuș de droguri care intenționa să tranziteze țara noastră, cu destinația Ucraina. Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, cetățean ucrainean, care ingerase, în Brazilia, 18 capsule cu cocaină ce conțineau, în total, aproximativ 143 de grame de cocaină, cu scopul de a le preda membrilor unei rețele infracționale ce acționa pe teritoriul țării sale”, se arată într-un comunicat al Poliției Române, remis duminică MEDIAFAX.

Tânărul ar fi primit 500 de euro pentru acest transport, spun reprezentanții Poliției.

Acesta fost prins pe 26 iunie pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, el călătorind din direcția Sao Paolo, via Barcelona.

„Aici, în baza unei analize de risc, efectuate de polițiști de frontieră, a fost selectat pentru control specific antidrog. Chiar dacă, la controlul bagajelor nu au fost identificate droguri ascunse, pasagerul a fost examinat și cu aparatul X Ray din dotarea Poliției de Frontieră, fiind observate, în stomacul bărbatului, 18 cașete cu substanță. După acel moment s-a solicitat sprijin de specialitate de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, din cadrul Poliției Române și s-a luat decizia sesizării D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, de către Poliția de Frontieră, întrucât existau suspiciuni rezonabile că pasagerul transportă, în corp, capsule ce conțin droguri”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Cetățeanul ucrainean s-a aflat, până duminică, într-o unitate spitalicească din Capitală, sub escortă, în vederea aplicării unor proceduri medicale care să conducă la eliminarea capsulelor cu droguri din organism.

După externare, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.

Comenteaza aceasta stire