joi, 18 octombrie 2018

Unul dintre baschetbaliștii americani înjunghiați în Brăila, Darrel Bowie, dus la București. În ce stare se află



Unul dintre baschetbaliștii americani răniți noaptea trecută cu un cuțit într-un bar din orașul Brăila a fost transferat la Spitalul Floreasca din București. Este vorba despre Darrel Bowie, care are un plămân perforat și care a fost operat pe parcursul nopții.

Pacientul în vârstă de 25 de ani a fost transferat cu elicopterul SMURD de la Galați.

„Medicii au decis să transfere unul dintre pacienții americani de la Spitalul din Brăila la o unitate medicală din București. Situația lui nu s-a agravat, dar medicii au considerat că este mai bine așa, ca măsură de precauție, ca să nu aibă complicații. Pacientul a fost transportat cu elicopterul SMURD de la Galați și a fost predat SMURD București în jurul orei 15.00”, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Galați, Angel Trifan. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, a confirmat faptul că sportivul a ajuns la spitalul pe care îl reprezintă.

 

 
 

Doi jucători americani de baschet, Darrel Bowie și Joseph McClain, legitimați la Brăila, au fost atacați noaptea trecută de un grup de persoane în timp ce se aflau într-un bar. Americanii au fost loviți cu sticle și cu un cuțit, ei fiind transportați în stare gravă la spital.

Unul dintre posibilii agresori ai celor doi baschetbaliști americani, Darrel Bowie și Joseph McClain, este un interlop brăilean, Gabriel Husein, cunoscut sub numele de Dasaev, căutat la această oră de polițiști.

 

 

Comenteaza aceasta stire