sîmbătă, 20 iulie 2019

CONSTANȚA. Un nou Centru de Radioterapie va fi construit la Spitalul Județean - VIDEO

A fost făcut primul pas concret pentru ridicarea unui centru nou de radioterapie la Constanţa. Consiliul Judeţean a alocat astăzi 4 milioane de lei pentru ridicarea unui buncăr în care se va afla aparatură ultra modernă. Când construcţia va fi gata, Ministerul Sănătăţii va cumpăra echipamentele printr-un program finanţat de Banca Mondială. Proiectul ar trebui finalizat până în 2018.

La ultima ședință a Consiliului Județean Constanța din acest mandat, au fost alocați 4 milioane de lei pentru construirea noului Centru de Radioterapie.

Acesta va fi situat lângă Spitalul de Urgență, în spatele unității sanitare.

"Am fost la Ministerul Sănătății și toți factorii de decizie, mă refer la ministru, secretarul de stat cu care am discutat, ne-au asigurat că în programul cu Banca Mondială vom fi prinși cu siguranță și că își doresc să existe un centru de radioterapie în cadrul Spitalului Județean Constanța. Mi-am luat angajamentul în fața ministrului și vin cu acest proiect de hotărâre ca până în 2017 să avem construit noul buncăr", a declarant Cristinel Dragomir, vicepreședintele CJC.

VEZI ȘI: CONSTANȚA. Soluții pentru salvarea laboratorului de radioterapie a Spitalului Județean de Urgență

Cristinel Dragomir a mai explicat că imediat după închiderea, în aprilie, a secției de radioterapie de la Constanța, s-a luat în calcul concesionarea acestui serviciu. Studiul de oportunitate comandat de CJC nu a recomandat acest lucru. Construcția și dotarea cu aparatură modernă a noii secții ar trebui finalizate în 2018. Până atunci, bolnavii care au nevoie de radioterapie, vor fi nevoiți să meargă până la București.

"Radioterapia pentru toți pacienții din Constanța se face la Institutul Oncologic București urmând ca spitalul să se îngrijească ca bolnavii să fie transportați și acolo să li se asigure tot ce trebuie de la internare până la externare. Buncărul actual, atunci când vom avea bani, îl vom reamenaja și îl vom transforma într-un centru de brahiterapie", a explicat Dragomir.

Consilierii județeni au cerut explicații privind fondurile care se vor folosi la construirea noii secții.

RECOMANDARE - CONSTANȚA. Bolnavii de cancer, în pericol: aparatul de radioterapie din Spitalul Județean va fi oprit!

"S-a votat suma de 4 milioane de lei pentru începerea construcției și dotării acestui centru de radioterapie. Faptul că se va face un buncăr este conform proiectului și conform specificațiilor date de fizicieni pentru că, până la urmă, lucrăm cu materiale nucleare. Cred că am făcut bine că am votat acest proiect. Nu consider că, în momentul de față, aveam altă opțiune", a susținut George Măndilă, consilier județean din partea PNL.

Nemulțumirile față de închiderea secției de radioterapie încă există, consilierii județeni liberali solicitând demisia managerului Spitalului Județean.

"Cer public demisia domnului Căpățînă de la conducerea Spitalului Județean. Consider că nu ar fi trebuit să se ajungă aici", a precizat Mihaela Andrei, consilier județean PNL.

Dănuț Căpățînă nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere. În ședința de astăzi au fost aprobate și o serie de proiecte prin care au fost reconfirmați în funcții directorii instituțiilor subordonate CJC. Singurul care nu a luat notă de trecere la evaluarea anuală a fost directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Gabriel Custurea, interimatul fiind asigurat de directorul adjunct.

Comenteaza aceasta stire