joi, 22 februarie 2018

Obiectivul ratat

Obiectivul ratat

Să analizăm cât se poate de obiectiv politica pe care Partidul Național Liberal o face în opoziție fiind. Care sunt obiectivele PNL? Care sunt mijloacele prin care principalul adversar al puterii ar putea să își atingă aceste obiective?

Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Viața politică a unui partid nu se sfârșește odată cu pierderea alegerilor. Este contrar oricărei rațiuni, oricărei logici, ca o formațiune politică învinsă în alegeri, chiar și la un scor umilitor, așa cum s-a întâmplat în 2016, să depună armele și să ia pauză pentru patru ani, așteptând ca atunci zarurile să se rostogolească altfel. După un eșec cum este cel suferit de liberali la ultimele alegeri, orice om cu capul pe umeri știe că nu vine în mod automat un succes după o penitență de patru ani. Dimpotrivă.

Dacă PNL stă cu brațele încrucișate, așteptând ca socialiștii să se erodeze la guvernare, iar electoratul să basculeze pur și simplu la capătul unui ciclu electoral în direcția contrară, s-ar putea să aibă o surpiză urâtă. Un partid în mod evident se erodează la guvernare și suferă pierderi electorale substanțiale, dar nu este deloc obligatoriu ca acest fenomen să se contabilizeze pozitiv în favoarea PNL. S-ar putea ca liberalii să constate stupefiați că, după ce au stat cu brațele încrucișate patru ani, para mălăiață nu a căzut în curtea lor, ci alături. În favoarea unui alt partid. Sau pur și simplu îngroșându-se numărul celor care absentează de la vot.

PNL, ca orice partid cât de cât semnificativ care a pierdut alegerile și este silit să stea în opoziție, are în continuare ca obiectiv politic primordial câștigarea guvernării. În opoziție fiind, el trebuie să facă tot ce este posibil pentru a demonstra unor pături cât mai largi de populație că este pregătit în orice moment să conducă mai eficient Executivul, că are un program mai bun, mai realist, mai ușor e implementat și care le poate aduce românilor mai multă bunăstare. Ceea ce ar însemna ca PNL să-și ajusteze permanent politicile în funcție de schimbările care au loc la nivel național și internațional. În toate planurile. Și să semnalizeze continuu că își adaptează în așa fel politica, încât să poată prelua în orice moment, cu succes, ștafeta guvernării.

Apoi, PNL trebuie să îi demonstreze opiniei publice că nu este singur. Că ocupă vârfuri de cupolă ale unor alianțe politice interne și externe, a unor parteneriate cu societatea civilă și cu presa, instrumente care, odată adjudecate, pot fi utilizate oricând este necesar pentru răsturnarea majorității existente și formarea unei alte majorități pe care să o poată conduce cu succes în direcția unei guvernări liberale. Mai mult chiar. În acest interval de timp, PNL, prin cei mai activi membri ai săi, ar trebui să încerce atât în plan central, cât și în plan local să încheie înțelegeri punctuale cu reprezentanți vulnerabili ai arcului majoritar, care pot deveni oricând dizidenți, iar apoi susținători ai unei majorități alternative.

PNL, în opoziție fiind, are datoria de  a demonstra în fiecare zi că dorește să vină la guvernare, că este capabil să-și asume puterea executivă și că poate face lucruri mai bune decât adversarii săi. O asemenea atitudine, un asemenea tip de comportament, ar trebui să caracterizeze lupta politică a liberalilor de la vârf și până la cele mai mici organizații ale partidului în teritoriu.

Susținerea și propulsarea unui candidat prezidențial nu este scopul principal al unui partid politic. Scopul principal este să obțină guvernarea. În subsidiar, este desigur important dacă un partid are forța necesară de a instala din rândul său o persoană în cea mai importantă funcție în stat. Cu atât mai mult dacă acea persoană, exploatând lacunele Constituției, acționează la rândul ei pentru propulsarea respectivului partid, oferindu-i un credit din propria sa zestre electorală.

Din această perspectivă, ce putem spune că s-a întâmpat în cazul PNL? PNL a luat peste noapte trei decizii cardinale. L-a adus pe Klaus Iohannis de la Sibiu și l-a ales în fruntea partidului, în calitate de președinte, ignorând faptul că acesta nu avea nici cultură și nici experiență liberală. A anunțat o fuziune cu PDL, fostul adversar politic al liberalilor, fără a lua măsurile necesare pentru ca acest proces să decurgă în mod accelerat, organizându-se într-un timp rezonabil alegeri democratice de jos în sus, pentru stabilizarea tuturor structurilor partidului de la nivel central și local. Fuziunea accelerată a fost ratată și, ratând rundele de alegeri care au urmat, PNL a orbecăit atât sub aspect doctrinar cât și sub aspect structural. În fine, o altă decizie luată în grabă de către PNL a fost aceea de a-l susține pe Klaus Iohannis în campania prezidențială. În această direcție, acționând aproape cu disperare, PNL și-a consumat o bună parte din energii și și-a sacrificat o bună parte din principii. În loc să-l oblige pe Klaus Iohanns să gândească și să  acționeze ca un liberal, partidul a acționat în sens contrar, conformându-se strategiei unei singure persoane. Și, implicit, subordonându-se în totalitate acesteia. Cea mai gravă consecință a fost că, urmându-l în mod neconstituționl pe Iohannis, PNL și-a pierdut într-un timp record atât substanța națională și cât substanța liberală. Și, aproape automat, a dezamăgit o bună parte a electoratului propriu. Astfel încât toți cei care au crezut și cred că este extrem de importantă lupta pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru dezvoltarea societăților mici, mijlocii și mari deținute de capitalul autohton, pentru o politică care să susțină interesul național și suveranitatea statului, i-au părăsit pe liberali, preferând să stea acasă sau să acorde susținere altor partide.

Bomboana pe colivă a pus-o PNL atunci când, cochetând cu multinaționalele și cu Serviciul Român de Informații condus în respectiva perioadă de tandemul Maior-Coldea, a susținut în forță formațiunea politică de laborator numită Uniunea Salvați România și pe Dacian Cioloș, în intervalul de un an cât a condus în mod catastrofal Executivul României. Cu autoritatea și așa grav zdruncinată, cu o credibilitate aflată sub semnul întrebării, PNL a  cedat în acest fel în mod deliberat o parte din electoratul captiv în beneficiul USR, a lui Dacian Cioloș și al președintelui Klaus Iohannis. Și a urmat dezastrul, pe care atât de mulți l-au prevăzut, din alegerile locale și parlamentare.

Astăzi, istoria se repetă. Pentru că PNL nu a învățat nimic din greșelile trecutului apropiat. Este un partid incapabil să identifice în interiorul său adevărații lideri, suferă de o tentație fatală de a acecsa lideri din afara partidului serviți pe tavă de grupuri de interese ilegitime, cochetează într-un mod absolut condamnabil cu statul paralel, cu așa-zișii avertizori de integritate și este oricând dispus să ajute România să-și dea câte un autogol în relațiile externe.

PNL a abandonat de mult deviza ”prin noi înșine”, a cărei implementare în politică i-a adus cândva glorie acestui partid. Consecința este că impactul liberal s-a diminuat atât de mult încât nici măcar președintelui Klaus Iohannis, adus la Cotroceni de către liberali cu mari sacrificii, acest partid nu îi mai este de niciun folos. Ceea ce se vede cu ochiul liber și constituie azi maxima umilință pentru liberali.

Cum altfel, dacă nu ar fi adevărate toate cele de mai sus, s-ar putea explica faptul că PSD stă electoral foarte bine, aproape de nivelul atins imediat după alegeri, în ciuda faptului că a schimbat deja două guverne și zeci de miniștri, zguduit fiind și de scandaluri interne și de scandaluri în plan extern, iar aliatul său ALDE, partid de sorginte liberală, este în plină ascensiune electorală? Dacă lucrurile continuă așa, la capătul viitoarelor alegeri s-ar putea să constatăm că PNL a dispărut de pe scena politică, urmând exemplul fatal al PNȚCD, locul acestuia în dreapta spectrului politic fiind luat tocmai de ALDE.

      Editorial de Sorin Roșca Stănescu

 

Comenteaza aceasta stire

Alba-neagra pe Justiție

Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

Nürenbergul românesc

Comparația, din păcate, se oprește aici. La Nürenberg a avut loc o judecată exigentă, dar dreaptă, care a închis unul dintre cele mai urâte capitole ale istoriei. La București, a început o mare mascaradă.

Reușește Iohannis unde eșuează Merkel?

Ceea ce nu i-a reușit atâta timp lui Merkel, s-ar putea însă să-i iasă la socoteală lui Klaus Iohannis. Care este pe cale să bată palma cu Stânga politică. Dacă nu cumva a și făcut-o. Pentru moment, în secret.

Face Klaus Iohannis o combinație în trei?

Și că a această discuție ar urma să fie invitată și doamna Laura Codruța Kovesi. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci, din nou, puterea la cel mai înalt nivel din această țară este absolut originală. Adică președintele face o nemaivăzută.

O schimbă sau nu o schimbă?

În care este implicat viitorul unor personaje importante, cum este Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis, dar și modul în care va decurge confruntarea politică între Stânga și Dreapta. Ca să nu mai vorbim despre factorul extern, aflat și el pe terenul de joc.

Laura Codruța Kovesi, la un capăt de drum

Din această perspectivă, întreaga societate românească este extrem de tensionată. Și, inevitabil, există din toate direcțiile opinii controversate sau chiar scandaloase.

De ce nu cedează DNA Prahova?

O lipsă de reacție din partea celor responsabili ar fi fost fatală. O lipsă de reacție ar fi însemnat nici mai mult nici ai puțin decât recunoașterea integrală a acuzațiilor aduse, ceea ce ar fi echivalat cu depunerea armelor. Operațiune urmată imediat de demisii în lanț, începând cu Laura Codruța Kovesi și mergând până a nivelul structurilor locale.

Scapi de cangrenă doar cu bisturiul

Este deja târziu și mă mir că până acum domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, care în mod constituțional este împuternicit să ia această măsură, nu i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis demiterea Laurei Codruța Kovesi.

Prezidențiale fără Klaus Iohannis

Mă număr printre foarte puținii analiști ai vieții politice care au avansat teza conform căreia Klaus Iohannis va renunța de bună voie și nesilit de nimeni la un al doilea mandat.

Infracțiunea de serviciu

Este vorba de faimosul abuz în serviciu. Presupun că acest fenomen nemaîntâlnit ar fi trebuit să-i pună pe gânduri și pe cei câțiva juriști de marcă din Parlamentul României. În mod straniu însă, nimeni nu pornește de la această premiză pentru ca, făcând o analiză, să identifice cele mai bune soluții de viitor.

România arsă pe grătarul UE

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

La DNA, politică de la un cap la altul

Mega escrocheria Microsoft a debutat politic sub aspectul anchetelor penale și s-a stins lamentabil, tot politic. Iar doamna Laura Codruța Kovesi, indiferent ce explicații abracadabrante ne dă, nu a avut încotro. A fost pur și simplu în situația de a pune capacul și de a suna stingerea peste furtul secolului.

A văzut și Iohannis statul paralel

Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că el însuși, și asta încă de la începutul mandatului, a pus umărul la edificarea unui stat paralel. Și a făcut-o nu în puterea nopții, ci ziua, în amiaza mare. Printr-un document oficial supus adoptării Parlamentului României. Acest document există. El se numește Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Iar acolo este prezentat pe larg conceptul statului paralel, avut în vedere de Klaus Iohannis.

Tabelul rușinii

Publicăm o situație pe care am intitulat-o ”tabelul rușinii”. Pe bună dreptate. Se va vedea cum România a fost până acum umilită în raport cu alte state în ceea ce privește numărul de europarlamentari raportat la numărul de cetățeni. Vom putea observa cum și în viitor această situație va continua, grație prestației lamentabile a președintelui Klaus Iohannis la ultimul Consiliu European.

Cum reparăm ce a stricat Iohannis?

Solicitând ca, pe cale judecătorească, Forumul Democrat al Germanilor din România să fie declarat ”succesorul de drept a tuturor instituțiilor și organizațiilor germane care au fost desființate prin constrângere”, Klaus Iohannis a solicitat de fapt ca FDGR să devină succesorul Grupului Etnic German, organzație declarată criminală și scoasă în afara legii în 1944.

Iohannis îl reîncarnează pe Hitler

În consecință, în 1999 s-a dispus retrocedarea către FDGR a întregului patrimoniu intrat în posesia statului în 1948. Grupul Etnic German, care fusese creat în 1940, la presiunea Berlinului, printr-un decret semnat de mareșalul Ion Antonescu și având drept purtător de cuvânt Partidul Nazist, i-a transformat pe etnicii germani în luptători SS, circa 80.000 și a sfârșit prin a fi declarat drept organizație criminală de către Puterile Aliate, atât prin Tratatul de Pace cât și prin Convenția de Armistițiu.

Nucleara lui Golban pe capul lui Iohannis

Profesor doctor Radu Golban, stabilit în Elveția și autor al mai multor tratate de economie, lansează o adevărată bombă nucleară împotriva lui Klaus Iohannis. El a apelat la doi reputați specialiști din Germania și din Elveția în drept internațional public, iar aceștia au elaborat ample expertize prin care demonstrează că România a încălcat în mod flagrant atât tratatul de pace încheiat de Marile Puteri după cel de-al Doilea Război Mondial cât și Convenția de Armistițiu. Nici măcar fosta Germania Federală sau Uniunea Sovetică nu și-au permis în timpul Războiului Rece să ignore aceste documente internaționale.

Obiectivul ratat

Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

Guvernul longeviv

Pentru a avea o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat și pentru a vedea cum ar putea deveni longeviv al treilea Guvern, cel al doamnei Viorica Dăncilă, este indispensabilă o abordare mai profundă a situației politice de la noi. Din perspectiva diviziunii muncii. Între Executiv, partid și Parlament.

O miză excesiv de mare

Între opoziție și putere. Între multinaționale și PSD. Iar în plan extern acest front a fost transferat pentru început la Bruxelles. Urmează să primim și o nouă reacție de la Washington. Se joacă pe Legile Justiției din România excesiv politic în plan intern și excesiv geopolitic în plan extern.