duminică, 16 iunie 2019

Când și cât e cazul să stai acasă dacă ai răcit sau suferi de gripă

Când și cât e cazul să stai acasă dacă ai răcit sau suferi de gripă

Răcelile și gripa sunt afecțiuni pe care suntem tentați să credem că le putem ”lua” cu noi la serviciu sau unde avem treabă. Însă... lucrurile nu stau chiar așa. Medicii ne avertizează cu privire la riscurile la care ne expunem pe noi înșine, dar și la care îi expunem pe cei cu care intrăm în contact.

Strănutul, tusea și febra sunt semne clare ale faptului că ești contagios. Așadar, chiar ești capabil să lucrezi, vei împrăștia germeni în jurul tău și vei transmite răceală colegilor de birou și altor oameni cu care interacționezi. Mai mult decât atât, recuperarea ta va fi mai lungă.

Atât răceala, cât și gripa, sunt afecțiuni care se vindecă mai rapid dacă te odihnești suficient. Totodată, ambele sunt afecțiuni contagioase.

Răceala debutează la 1-3 zile după contractarea virusului, iar gripă la 1-4 zile.

Simptomele răcelii se instalează treptat. Cele mai frecvente simptome în caz de răceală sunt:

  • Oboseală
  • Durere în gât, senzație de iritare
  • Congestie nazală
  • Strănut și tușe
  • Febra apare foarte rar, iar dacă apare este mică
  • Mucus nazal care își schimbă culoarea pe parcursul răcelii, de la transparent, la alb și până la verde. În 7 zile, simptomele răcelii ar trebui să dispară.

Pe de altă parte, gripă se instalează brusc, cu toate simptomele la intensitate mărită:

  • Febra
  • Frisoane
  • Dureri de cap
  • Durere în gât
  • Tușe seacă
  • Congestie nazală
  • Dureri musculare
  • Oboseală
  • Lacrimarea ochilor
  • Vărsături.

Simptomele severe vor dispărea în 3 zile, însă manifestările gripei vor dispărea complet în 1-2 săptămâni de la debut. Atât răceala, cât și gripa, sunt extrem de contagioase cu o zi înainte de debutul simptomelor, dar și timp de 5-7 zile după debut. Pentru că recuperarea să fie mai rapidă, dar și pentru a evita transmiterea virusului altor persoane, se recomandă că pacientul să stea acasă 5-7 zile, adică în perioada în care boală este contagioasă. Cât timp simptomele precum strănutul, tusea și febra sunt prezente, riscul de transmitere a virusului este extrem de ridicat.

Sursa

Comenteaza aceasta stire